Bursa
Octavian Ganea

2023-2024

Pentru copiii din mediul rural

Oamenii cu suflet mare ne părăsesc prea curând uneori, dar ideile și proiectele lor trebuie continuate.

Male student showing thumbs up in front of a blackboard with mat

Despre

Octavian Ganea

Octavian Ganea, unul dintre cei mai sufletiști colaboratori ai noștri, un om remarcabil și altruist, a contribuit de-a lungul timpului la pregătirea la matematică a elevilor cu potențial. Înainte de evenimentul tragic al dispariției sale dintre noi, Octavian ne transmitea:

Vedeți vreo posibilitate ca platforma dumneavoastră să fie folosită pentru a preda copiilor din mediul rural? Mă gândesc că o platformă online, cu lecții de matematică, fizică, etc predate bine, i-ar putea ajuta foarte mult pe acești copii.

Mai multe detalii despre Octavian Ganea găsiți aici.

Excelență în educație!

Începând cu anul 2022, Fundația Upper Education oferă burse pentru copiii din mediul rural care își doresc să se pregătească la matematică în mediul de excelență al comunității Upper.School. Bursa Octavian Ganea constă în participarea gratuită la un program de pregătire la matematică organizat de Upper.School, pe toată perioada anului școlar.

Beneficiari ai Bursei Octavian Ganea 2022-2023

Alexandru Ciobotea este un elev excepțional care a absolvit clasa a VIII-a în 2023. Este un copil deosebit, care a obținut anul acesta medalia de Aur la ONM2023, s-a calificat în lotul restrâns de juniori și a beneficiat de Bursa Octavian Ganea 2022-2023. Ne bucurăm că Upper Education a fost parte din călătoria lui educațională.
357460353_648776187279505_8572577702551731702_n
358112823_648776087279515_161307683730319139_n
357746147_648776130612844_5952032147951284298_n
358382205_648776120612845_7328982708749724058_n
358382205_648776120612845_7328982708749724058_n

Burse disponibile
2023-2024

4 burse pentru clasa a V-a
4 burse pentru clasa a VI-a
4 burse pentru clasa a VII-a
2 burse pentru clasa a VIII-a

Condițiile de aplicare pentru

bursa Octavian Ganea

  • Să fii elev în clasele V-VIII la o școală din mediul rural
  • Să îți placă matematica și să îți dorești să faci parte dintr-o comunitate de profesori și elevi cu pasiune pentru matematică și pentru provocările pe care aceasta le oferă
  • Să fii organizat și interesat în a participa la toate cursurile unui program de pregătire la matematică de nivel mediu sau avansat
60_Ganea.jpeg

Perioada de înscriere: 02.09.2023 – 07.09.2023

După perioada de înscriere, selecția candidaților va fi făcută în limita numărului de burse acordate, pe baza următoarelor criterii (enumerate în ordinea priorității în care vor fi luate în considerare):

  • Punctajul obținut la concursul Upper.School din anul școlar 2022-2023 (la ultima etapă la care a participat)
  • Rezultatul la Olimpiada Națională de Matematică din anul școlar 2022-2023 (la ultima etapă la care a participat)
  • Rezultatul la Concursul Național de Matematică pentru clasele V-VIII „OLIMPIADA SATELOR DIN ROMÂNIA” (la ultima etapă la care a participat)
  • Rezultatul la orice alt concurs de matematică din anul școlar 2022-2023
  • Recomandarea unui profesor de matematică

După finalizarea perioadei de înscriere, vom selecta candidații în limita numărului de burse care se acordă pentru fiecare clasă și vom reveni pe emailul cu care te-ai înscris cu solicitarea de a ne trimite următoarele documente:

  • Adeverință de elev de la școală
  • Diplome obținute la concursuri de matematică